Intre legislatia europeana si birocratia nationala / a X-a ediție a Conferinței ” Ziua Profesiilor Liberale din România “.
Osteopatia europeană şi românească a fost prezenta la dezbaterile Profesiilor Liberale.
Conferința „Ziua Profesiilor Liberale din Romania”, organizata de Uniunea Profesiilor Liberale din Romania, a reunit lideri ai asociațiilor profesionale din justiție, industrie, economie si sănătate. Unul dintre cele mai importante foruri profesionale in domeniul osteopatiei la nivel europen, European Osteopaths, a fost reprezentat la eveniment de catre Mircea Laurentiu DO, vicepresedinte EO si presedinte al altor doua organizatii profesionale in domeniu.
Respectand tema conferintei: „Oportunitati si riscuri in profesiile liberale”, reprezentanti ai forurilor profesionale dar si ai autoritatilor nationale au oferit imagini ale pietei in ceea ce priveste legislatia si dezvoltarea profesiilor liberale la nivel national.
Ministrul Justitiei, Tudorel Toader a subliniat, la inceputul conferintei, ideea de credibilizare si consolidare a statutului profesiilor liberale pe piata nationala.
Pe de alta parte, Maria Grapini, membru al Comisiei pentru Piata Interna si Protectia Consumatorului din Parlamentul European, a accentuat necesitatea de deschidere si echilibrare a legislatiei nationale cu cea europeana in ceea ce priveste afacerile liberale, dar si acceptarea unor noi profesii liberale pe piata romaneasca.
Una dintre aceste noi profesii, care aspira la propriul statut in Romania, este osteopatia, recunoscuta pentru importanta in domeniul sanatatii pe plan european, dar aproape necunoscuta in tara noastra.
„Infiintata de catre Asociatia OsteoRe, membra a European Osteopaths, Colegiul Osteopatilor din Romania este o organizatie profesionala care urmareste promovarea si dezvoltarea osteopatiei ca profesie de sanatate de sine statatoare in tara noastra, dar si incurajarea formarii de profesionisti aici. Suntem membri ai European Osteopaths, asociatie membra a CEPLIS, ceea ce inseamna un sprijin evident in ceea ce priveste initierea legislatiei privind osteopatia pe piata interna. Incercam sa patrundem cu aceasta noua profesie la standarde cat mai inalte, dupa cele instituite deja la nivelul profesional european”, ne-a declarat Mircea Laurentiu, vicepresedintele EO.
European Osteopaths este membru deplin al Consiliului European al Profesiilor Liberale (CEPLIS), alături de Uniunea Profesiilor Liberale din Romania, organizator al evenimentului moderat de catre Emilian Radu, presedinte al UPLR.